Bucureștiul altfel! - Muzeul de Arta Veche Apuseana

Bucureștiul este orașul în care m-am născut, am copilărit, am învățat, am iubit, mi-am întemeiat o familie și am muncit. Este orașul în care trăiesc și orașul pe care acum - când am suficient timp la dispoziție -, am început să-l redescopăr. 

În ideea că poate și alții - locuitori sau vizitatori ai Bucureștiului -, vor dori să descopere orașul mai puțin cunoscut, m-am gândit să scriu câteva rânduri despre fiecare. 

O să încep cu casele-muzeu pe care le-am vizitat și mi-au plăcut cel mai mult, case care au fost construite în perioada de la mijlocul secolului XIX și până la mijlocul secolului XX, când orașul înflorea mai mult ca niciodată, în timp ce se îndepărta de Orient și încerca să se apropie de Europa prin cultura franceză.

Fac acest lucru pentru că ele m-au ajutat să înțeleg mai bine atmosfera Bucureștiului de altădată, pentru că m-au captivat prin poveștile din spatele lor, pentru că în prezent multe dintre acestea sunt gazdele unor activități culturale-  expoziții, ateliere, concerte -, care ne fac viața mai frumoasă.

 

Muzeul de Artă Veche Apuseană

Într-o vreme când România se număra printre cele mai mari exportatoare de petrol, un om - care iubea frumosul și care a avut atât posibilități materiale cât și posibilitatea să viziteze muzee și anticariate, să participe la vânzările de licitații de obiecte de artă -, a constituit o colecție de piese rare de artă medievală, pe care a expus-o în casa construită special pentru “comorile” adunate din diferite colțuri ale Europei - casa devenită Muzeul de Artă Veche Apuseană. 

Este vorba de Dumitru Furnică Minovici, nepotul de soră al fraților Minovici și 

Director al Societății Creditul Minier,  timp de 18 ani.

Casa - construită în stil Tudor, cu inserții specifice stilului normand -, este înconjurată de atâta liniște, încât ai impresia că este părăsită. 

La prima vizită, am intrat timizi prin poartă din fier forjat în stil gotic, am trecut peste un podeț și am ajuns în fața unei frumoase uși din stejar - tot în stil gotic -, unde am sunat la intrare ca și cum veneam în vizită la cineva necunoscut. Ne-a deschis muzeograful muzeului, cel care m-a determinat, în mare parte, să revin la această casă, căci odată începută o conversație cu acest om minunat nu te mai saturi să-l asculți. 

De cum am pășit în interiorul casei am avut impresia că mă aflam într-o vilă italiană. 

În partea dreaptă a încăperii - “camera toscană”, locul în care se servea masa -, 

mi-au atras atenția imediat un cămin din piatră și o frumoasă tapiserie cu un colorit plăcut. Căminul este de proveniență flamandă din epoca Renașterii, iar tapiseria -care îi reprezintă pe regele David și pe Betsabe și care m-a dus cu gândul la “David și Betsabe” a lui Marc Chagall -, deși este într-o stare perfectă, are o vechimea de peste 350 de ani și a fost lucrată la Bruxelles. 
Dar de fapt totul, aici, a fost adus din străinătate: nu numai obiectele de artă expuse, dar și toate materialele de construcție ale casei: cărămida aparentă italienească, travertin italienesc, scândura de stejar din Germania,…..

În partea stânga a încăperii se află biblioteca. Ea este separată de "camera toscană" de doi lei din marmură - replicile leilor români ce se regăsesc în Loggia dei Lanzzi din Florența. Biblioteca propriu-zisă este din lemn de nuc masiv, cu o serie de coloane delicate - lucrate de mână -, iar geamurile din bibliotecă sunt încrustate cu vitralii vechi impresionante. 

Fiecare pictură, gravură, sculptură, vitraliu, mobilier, se află în locul potrivit, căci casa a fost gândită special pentru a încadra și expune aceste opere de artă. 

 

Am fost invitați să ne bucurăm și de micuța grădină a casei, în care se vede că fiecare detaliu - bazinul de apă, în care cândva înotau pești exotici; împrejmuirea sculptată în piatră cu statuete micuțe și delicate din loc în loc; băncuțele din piatră; vegetația -, a fost gândit să-ți bucure privirea și sufletul. 

M-am despărțit cu greu de această casă,.. de grădină ei,… de cel care face ca muzeul să prindă viață, prin frumoasele și interesantele prezentări despre casă, proprietarii acesteia și operele de artă expuse.

O casă primitoare, unde m-am simțit mai mult oaspete decât vizitator  și în care voi reveni, cu siguranță.

 

Intrarea este liberă iar muzeul se află pe strada Nicolae Minovici nr.3, lângă “Fântâna Miorița”- monumentul istoric  ale cărui  mozaicuri sunt o ilustrație a baladei Miorița - decor realizat de Milita Petrașcu, fostă elevă a lui Brâncuși, considerată a fi cea mai înzestrată femeie - sculptor a erei noastre.