Fascinanta cultură persană

Fascinanta cultură persană 

În timp ce organizam “aventura” în Iran, multi dintre prietenii și cunoscuții noștri, ne credeau un pic nebuni. “Ce căutați acolo?”, “Nu știți cât de periculoasă este zona?”

Iranul -  o destinație mai puțin căutată  de către turiști datorită unor prejudecăți și păreri bazate pe propagandă internaționala - a devenit obiectivul nostru, din dorința de a descoperi comorile culturii persane.

Am lăsat acasă toate prejudecățile și temerile și am putut astfel să descoperim o țara surprinzătoare.

Ceea ce ne-a surprins cel mai mult au fost oamenii; oameni incredibil de prietenoși, de o politețe și pacifism nebănuite.

Pe parcursul călătoriei am întâlnit:

Tineri și bătrâni, deopotrivă, dornici să comunice cu tine, mândri de țara lor, fericiți că le vizitezi țara și că-ți place ceea ce vezi, încântați dacă, la  întrebarea “Ce v-a plăcut mai mult?”, răspundeai “Persepolis”.(Majoritatea turiștilor răspund “Isfahan”)           

Copii exuberanți care iți alergau în întâmpinare dornici să-ți ureze un călduros, “welcome”.

Femei care își îndemnau fetele, sfioase, să-și exerseze conversația limbii engleze cu noi. 

Iar în grădinile complexului de la Palatul Saadabad, un bătrân profesor, însoțit de studenții lui, care s-a oprit să ne întrebe de unde suntem,  ce locuri am vizitat….. și care la sfârșit ne-a mulțumit sincer pentru că le vizitam țara, pentru că suntem interesați de cultura și tradițiile lor.  Ne-a emoționat profund faptul ca, bătrânul profesor, avea în suflet speranța că țara lui va deveni din nou destinația turistică care fusese cândva.

Isfahan

Fostă capitală imperială, Isfahan este un oraș cu multe moschei, palate, fântâni și bazare legendare; este orașul trandafirilor; al artei și artiștilor; al meșteșugurilor tradiționale; este orașul cupolelor albastre.

Martha Bibescu, care a călătorit în primăvara anului 1905 în Iran, compara Isfahanul cu un oraș fermecat și scria că merită să faci toate eforturile pentru a ajunge să vezi acest paradis. Jurnalul ei de călătorie intitulat “Cele opt paradisuri” a fost debutul și primul său succes literar. 

Partea cea mai frumoasă a orașului este bineînţeles Naghsh-e Jahan Square sau Imam Square. Construită de Shah Abbas, piața, înconjurată de un bazar plin de culoare și frumusețe este “gazda primitoare” a două moschei - Sheikh Lotfollah Mosque și Imam Mosque - precum și a unui palat, respectiv Palatul Ali Qapu.

Ne-am lăsat învăluiți de lumina caldă gălbuie de la Sheikh Lotfollah Mosque, edificiu de cult care te impresionează prin rafinamentul, delicatețea și simplitatea lui.

Am admirat splendoarea, policromia faianței emailate și inscripțiile caligrafice de la Imam Mosque, considerată capodoperă a arhitecturii persane.

Ne-am bucurat de priveliștea minunată asupra pieței oferită de terasa Palatului Ali Qapu.  Si chiar dacă palatul era parțial “în șantier’’, am avut totuși posibilitatea să vizităm uimitoarea sală de muzică cu sculpturile ei interesante în forma instrumentelor musicale, sculpturi care conferă o  acustică deosebita încăperii.

Ne-am încheiat turul din prima jumătate a zilei cu o plimbare prin “Bazarul Imperial”, în care privirile ne zburau de la culoarea și delicatețea formelor vaselor albastre de ceramica, la  rafinamentul bijuteriilor lucrate manual, apoi la frumoasele “lămpi ale lui Aladin” realizate dintr-o diversitate de materiale, sau la tablourile minunate cu incrustații de fildeș. Ne-am lăsat cuceriți nu numai de ”bijuteriile” expuse, dar și de atmosfera animată, colorată din acest bazar, unul dintre cele mai vechi și mari bazare din Orientul Mijlociu.

Magia pieței Naghsh-e Jahan am descoperit-o însă noaptea. Cupolele albastre luminate feeric, bazinul mare cu fântâni din centru pieței, familiile de iranieni mâncând în tihnă  pe covoarele Chilim așezate pe gazonul perfect al pieței, trăsurile cu turiști care înconjurau piața,………. totul părea ireal.

Vreau să menționez aici, pentru a nu uita, că iranienii apreciază foarte mult natura și profită de orice ocazie pentru a petrece cât mai mult timp în aer liber. I-am întâlnit în parcurile și chiar pe spatiile verzi din toate orașele pe care le-am vizitat.

Am vizitat Palatul Chehel Sotoon ( în limba farsi  „40 de coloane”).
Numele a fost inspirat de zveltele coloane de lemn, douăzeci la număr, care susțin pavilion de intrare și care, atunci când se reflectă în luciul apei din bazinul din fața palatului, par a fi patruzeci.

Construit de Shah Abbas II pentru a fi utilizat ca pavilion destinat divertismentului și recepțiilor, palatal este de un gust estetic deosebit.

Si deși multe dintre panourile ceramice ale palatului sunt acum în posesia unor muzee importante din vest, palatul încă mai conține fresce și picturi minunate, care descriu scene istorice specifice cum ar fi o recepție pentru un rege uzbek; bun venit împăratului Mugha Humayun refugiat în Iran în 1544 sau bătălia de la Taher-Abad.

Apoi,..... s-a lăsat seara și am profitat de răcoarea ei plimbându-ne prin paradisul vegetal care înconjoară palatul.

Jameh Mosque, este o alta moschee care merită să fie vizitată în Isfahan. O moscheea care ne-a uimit cu decorul sau. Un decor impresionant realizat numai din îmbinarea cărămizilor, fiecare decor deosebindu-se de celelalte prin moduri de îmbinare diferite.

Din itinerarul nostru nu a lipsit nici Catedrala Vank , una dintre primele biserici din districtul "city of Jolfa" construită de deportații armeni, după Războiul otoman din 1603-1605.

Interiorul este acoperit cu fresce fine și sculpturi aurite. Domul central, auriu cu un albastru delicat, ne spune povestea biblică a creației lumii și expulzarea omului din Eden. Plafonul de deasupra intrării este pictat cu motive florale delicate în stilul “miniatură persană”.

Citisem despre cele 5 poduri istorice de pe râul Zayande, râul care a creat Isfahanul, dând astfel naștere unei adevărate oaze în mijlocul platoului acoperit de nisipuri. Abia așteptam să le văd. Nimeni însă nu mă avertizase că între timp râul nu mai exista, deoarece apa sa fusese redirecționată către alte metropole iraniene afectate de seceta sau către livezile de fistic. Am privit cu tristețe albia râului fără apă și am încercat să-mi imaginez grandoare acestui loc atunci când podurile luminate se oglindeau în apa lui. Am încercat să ne consolăm cu priveliștea plantelor exotice care împodobeau malurile râului ce nu mai curgea de ceva timp prin Isfahan.  

Cel mai frumos dintre poduri, exemplu de arhitectura persana, este fără îndoială “Khaju Bridge”. Podul a fost construit de către regele persan Safavid Shah Abbas al II-lea, în jurul anului 1650 si el servea atât ca pod, cît și ca loc pentru întâlniri publice.  Ne-a impresionat prin finețea și delicatețea lui. Khanju Bridge este așa cum spunea Upham Pope, arheolog și istoric de artă persana, "monumentul culminant al arhitecturii persane și unul dintre cele mai interesante poduri existente ... si combină în cel mai fericit mod consistența, utilitatea, frumusețea, și recreerea."

Frumos chiar și acum când albia râului peste care a fost construit este secată,  Allahverdy Khan Bridge, cotat ca fiind unul dintre cele mai faimoase exemple de stil Safavid  are două rânduri de câte 33 de arcade pe fiecare parte, pe două nivele.

Si  cel mai vechi pod de pe rîul Zayandeh este  Shahrestan Bridge, cu fundații din era Sasanian, secolul al 7-lea. 

Nu puteam să nu vizităm și un magazin de covoare, faimoasele covoare persane. 

Am fost întâmpinați cu ceai și dulciuri și am admirat răbdarea și măiestria cu care ne-au fost prezentate pe rând covoare provenite din toate colțurile Iranului, covoare de lână, covoare de mătase, covoare de colecție, covoare  “chilim” țesute de mană, covoare care parcă depănau o mulțime de povesti.

Shiraz

Shiraz –oraș al cărui nume este sinonim cu educația, cu poezia și vinul a rămas în memoria mea, în special datorită moscheei roz.

Nasir-ol-Molk Mosque, cunoscută și ca Moscheea Roz sau Moscheea Curcubeu, părea, privită din afară, o  moschee tradițională, dar când am intrat în interiorul ei  moscheea a căpătat viață. Razele soarelui se revărsau în toate culorile curcubeului  pe pereții ei, pe tavan, pe podea și chiar pe chipurile noastre. Efectul uluitor era dat de razele care străbăteau fațada moscheei, realizată din bucăți de sticlă pictate, tăiate în diverse forme. Am simțit cum sufletul mi-a fost inundat de liniște, de căldură și de o imensă fericire.

Mulțumim Leila. Leila, “ghida noastră cea “ghidușă’’ în compania căreia nu numai că ne-am distrat copios, dar am și învățat câte ceva din istoria și cultura persana, ne-a condus la Moscheea Roz  exact în momentul în care puteam să o admiram în toată splendoarea ei.  

Eram Gardens. Concepută în jurul unei frumoase piscine din fața palatului Eram, grădina este plină de flori aduse din toate colțurile lumii, iar de o parte și de alta a aleilor ei stau de strajă chiparoși înalți.

Toropiți de căldura după-amiezii ne-am găsit refugiul într-un loc mai retras și sălbatic, lângă un eleșteu plin cu pești colorați. 

Ne simțeam ca în paradis, iar Leila ne-a explicat că “eram” este versiunea persană a cuvântului arab “iram”, care  înseamnă paradis.

Mi-am amintit de Cyrus și de faptul ca era un mare iubitor de grădini. Cyrus considera apa esența vieții și se îngrijea personal de grădina de la Pasagrade. Gradina de la Pasagrade, considerată a fi prima grădină oficial persană împărțit în patru, un tip făcut celebru în Persia, a fost cândva un adevărat paradis - plina cu copaci, flori, canale de apa cu fântâni la fiecare 20 de metri, toate bazate pe un sistem complex de irigații.

Vakil Mosque, o moschee frumoasă construită la mijlocul secolului al 18-lea.

Curtea, mare cu o piscina în centru, este una simpla, fără grădini și verdeață. Pare că a fost gândită asa tocmai pentru apune mai bine în evidentă minunatele motive florale, de pe plăcile de gresie în șapte culori - Shirazi haft rang”-, cu care sunt decorate porțile de intrare, precum și interiorul moscheii. 

Imensa sala de rugăciune are 48 de stâlpi monolitici, sculptați în spirale, care susțin cupolele mici ale acesteia.

Și nu puteam părăsi orașul Shiraz fără a vizita “Mausoleul lui Hafez” pentru a aduce un omagiu marelui liric al literaturii persane și universale, Hafez.

Iranienii spun că în fiecare casă trebuie să se găsească două lucruri: în primul rând Coranul, apoi o colecție cu lucrările/scrierile lui Hafez.

Amplasat într-o grădină fermecătoare cu două bazine, întregul complex, mausoleu și gradina, este învăluit de o atmosferă liniștită și romantică, plină de istorie și poezie.

Yazd

Centrul culturii Zoroastriene și totodată centru de referință al arhitecturii persane traditionale "Wind Catchers”(Vânătorii de vânt).

Deși de regulă mă documentez înaintea fiecărei călătorii, Yazd a fost orașul despre care nu știam nimic, dar în care am aflat despre “vânătorii de vânt”, despre prima religie monoteistă din lume,  despre “turnurile tacerii”.

Am primit informații detaliate despre “Wind Catchers”, arhitectura persană unică, care a apărut datorită nevoii de adaptare la condițiile climatice specifice deșertului și despre modul în care este “vânat” vântul. Vântul este elementul cheie al acestei arhitecturi. El asigură ventilația naturală a clădirilor, acestea fiind echipate cu capcane de aer, cu acoperișuri arcuite. 

Am urcat unul dintre “Turnurile Tacerii”, un platou funerar înalt, în care zoroastrienii își așezau morții pentru purificare.

Deoarece zoroastrienii erau obsedați de a nu polua pământul, corpurile celor decedați nu erau îngropate, nici arse sau aruncate în râuri; erau lăsate hrană vulturilor pe platoul funerar al turnului, iar oasele ramase erau apoi îngropate de rudele acestora.

Am vizitat Templul focului Zoroastrian și am aflat ca Persia este locul unde a apărut prima religie monoteistă din lume – religia promovată de profetul Zoroastru. Yazd este astăzi locul unde zoroastrieni din toate colțurile lumii vin în pelerinaj pentru a se închina focului sacru care, după cum se spune - arde aici din anul 470, și provine dintr-unul din cele mai sacre temple zoroastriene.

Am vizitat grădina Dowlat Abad garden, considerată bijuterie a arhitecturii peisagiste iraniene, unde am admirat “Vanătorul de vânt”, înalt de 33 de metri, simbol al geniului arhitecților din Yazd. Aleile de o parte și alta a piscinei umbrite de chiparoși înalți, conduc la intrarea principală a unui conac în formă octogonală cu ferestre mari cu vitralii minunate.

Luminile care s-au aprins la lăsarea serii au transformat grădina într-un loc mirific.

 

In Yazd, am mai rătăcit prin labirintul de străzi înguste, cu arcade, ale orașului vechi, pe care l-am admirat mai târziu de pe terasa unui magazin de covoare. 

Persepolis

“Persepolis - fascinantă întruchipare a civilizației persane, sinonim cu măreția, puterea și luxul”,  deși ruinat, încă arată glorios și încă uimește vizitatorii interesați de istoria și cultură persana.

Capitală a imperiului în perioada Achaemenid, întemeiat prin anii 520 i.Hr. în timpul domniei lui Darius I, potrivit lui Diodoros Siculus, Persepolis era la acea vreme “cel mai bogat oraș de sub soare”, iar potrivit lui Plutarh, “bogăția acestui tezaur nu a fost deloc exagerată, ea fiind cărată de Alexandru cel Mare, după ce a incendiat și distrus orașul în anul 330 i.HR, cu 5000 de cămile și 20000 de catîri”.

Am ascultat cu mare interes descrierea pe care Leila ne-a făcut-o în fata celor mai reprezentative basoreliefuri și am înțeles ca simbolismul culturii iraniene provine din acele timpuri preistorice.

…..basorelieful simbol al Anului Nou Iranian este reprezentat de lupta dintre leu și taur. Un leu puternic, care reprezinta noul an sau soarele aducător de lumină, atacă un taur, slab si costeliv, care reprezinta anul vechi sau luna care simbolizează întunericul. (Iranul este singura națiune care marchează apariția Anului Nou la echinocțiul de primăvară.)

…..scene care vor să transmită atmosfera de armonie și prietenia care domnea între națiuni; se poate observa ca aceștia se ating, vorbesc unii cu alți….

…… friza care ilustrează “Armata nemuritoare” formată totdeauna din 10.000 de soldați; dacă unul se îmbolnăvea sau murea, un altul îi luă locul imediat.

Festivități grandioase, 600 de invitați din întreaga lume, regi și vice-regi, președinți și miniștri, cincizeci de “corturi” de fapt, apartamente de lux, 250 de limuzine roșii- Mercedes-Benz pentru oaspeți și servicii de catering furnizate de către Maxim de la Paris ”  au avut loc la Persepolis în anul 1971 pentru a celebra 2.500 ani de la fondarea monarhiei iraniene (Imperiul persan) de  catre Cyrus cel Mare.

Logo-ul evenimentului a fost Cilindrul lui Cyrus.

Cilindrul lui Cyrus, astăzi păstrat la Muzeul Britanic din Londra, este un document în formă de cilindru, formă destul de populară în orientul antic, inscripționat cu decretele imperiale referitoare la guvernarea locuitorilor imperiului, dar este si unul dintre cele mai importante descoperiri arheologice biblice.

Și nu pot să nu amintesc, aici, despre întemeietorul Imperiului Persan, Cyrus cel Mare, personalitate strălucită a antichității, a cărui viață am asemuit-o cu o legendă.

Crescut de bunicul său care era rege, Cyrus a fost la un pas de a fi ucis de mâna propriului bunic. 

In numai trei decenii, a reușit sa transforme Persia, dintr-o putere locală, în cel mai vast și puternic imperiu al Orientului. 

A fost eliberatorul evreilor ținuți captivi în Babilon din vremea domniei lui Nabucodonosor. - Biblia a prezis eliberarea evreilor din Babilon, -“Un bărbat pe nume Cirus avea să cucerească Babilonul și să-i elibereze pe evrei” (Isaia ),- cu circa 150 de ani înainte de nașterea lui Cyrus.-

A creat un aparat administrativ complex, prin împărțirea imensului teritoriu în provincii federate, conduse de satrapi, aparat administrativ care a fost menținut și de Alexandru cel Mare după ce acesta a cucerit Imperiul Persan. 

 

Teheran

Oraș cosmopolit, Teheran este un oraș cu mari muzee, cu parcuri frumoase, cu restaurante tradiționale încântătoare, în care pereții sunt acoperiți de picturi frumoase, care spun povești și de versuri ale marilor poeți persani. Si nu în ultimul rând, Teheran este un oraș cu oameni calzi și prietenoși. 

Muzeul trezoreriei, unul dintre cele mai importante și interesante muzee din Teheran, o lume a splendorii și luxului.

După ce am trecut prin mai multe filtre de securitate, am ajuns la impresionanta colecție de bijuterii a Iranului.

Pot spune că rămâi fără grai în fața atâtor bijuterii unice, vechi de decenii: a coroanelor din diamante, smaralde și perle; a grandorii și frumuseții tronului “The Peacock Throne”; a diamantului "Koohe Noor", cel mai mare diamant descoperit vreodată în lume; a cadourilor, bijuterii unice, primate din partea altor  imperii (Marea Britanie și Rusia, în principal).

Golestan Palace, palatul florilor, este cel mai vechi monument istoric din Teheran. Alcătuit dintr- un grup de clădiri regale care formau odată citadela, acesta este locul în care, în timpul dinastiei Pahlavi a avut loc încoronarea lui Reza Kahn (1921-1941) și a lui Mohamad Reza Pahlavi (1941 -1979)

Capodoperă a epocii Qajar, palatul a fost construit în jurul grădinii Golestan cu piscine și suprafețe întinse cultivate cu flori. Palatul este și în ziua de azi o sursa de inspirație pentru artiștii și arhitecții iranieni. Cea mai impresionanta parte a palatului este Sala Tronului aflata în mijlocul unei terasei spectaculoase, bogat ornamentată cu picturi, sculpturi din marmura și lemn, oglinzi și email.  Tronul este realizat din celebra marmură galbenă din provincia Yazd.

Complexul Saadabad, amplasat într-o pădure naturală, de peste 180 de hectare, cuprinde mai multe muzee și două palate.

Ne-am îndepărtat de aerul poluat al orașului, de haosul mașinilor vechi care circulă fără a respecta nici o regulă de circulație și ne-am bucurat de o plimbare prin pădurea întinsă și verde a complexului Saadabad.

Am vizitat cele doua palate; Palatul Alb și Palatul Verde.  

Palatul Națiunilor, Palatul Alb, care  a servit ca reședință și birou al lui Reza Shah Pahlavi și a fiului său, este de fapt o construcție modernă, cu opere de artă, mobilă extravagantă și patru picturi murale reprezentând mituri iraniene.

Personal, mi-a plăcut mult mai mult Palatul Verde și în special exteriorul; arhitectura, piatra verde din care este construit palatul. Palatul verde este preferat de cei mai mulți vizitatori pentru design-ul iranian, pentru opulența interiorului și pentru holul oglinzilor. 

La  Muzeul National  al Iranului am descoperit o gamă impresionantă de comori și obiecte din cei 30.000 de ani de locuire umană în platoul iranian.

In mijlocul unui parc, din estul orașului, se află  ” Azadi Tower “, turnul care a fost construit în 1971 pentru a comemora  2500 de ani de monarhie persană. 
O clădire interesantă, în formă de “Y”, de culoarea fildeșului.

Și nu poți pleca din Teheran fără să servești masa, măcar o dată, într-un restaurant tradițional.

Am trăit o experiență unică într-un restaurant cu arhitectură și design  impresionante. Arcadele fine și delicate ale sălii, frescele minunate ce ilustrau legende persane, tablourile, carpetele și pernele multicolore, dar de un bun gust desăvârșit, creau o atmosferă de poveste.

Mâncarea rafinată și carafele pline cu airan au încununat această masă.  

Tabriz

După o zi în Teheran, unde aveam să revenim, ne-am îndreptat spre Tabriz, o călătorie foarte stresantă pentru mine,  deoarece m-am gândit tot timpul zborului și chiar înainte de zbor, la vechimea flotei aeriene a  Iranului. S-a dovedit însă a fi un zbor liniștit.  

Ne-am început vizita cu Bazarul  din Tabriz, piață istorică situată în centrul orașului, unul dintre cele mai vechi bazare din Orientul Mijlociu și cel mai mare bazar acoperit din lume. Condimente și bijuterii,  oale și tigăi, covoare și tablouri, tot ceea ce dorești, se poate cumpăra aici. 

Moscheea albastră, construită în anul 1465 a fost una dintre cele mai glorioase construcții ale vremii. 

25 de ani le-a luat artiștilor pentru a acoperi fiecare suprafață a moscheei cu gresie albastră și caligrafii complicate. Din nefericire, avea să fie puternic avariată de cutremure, pentru ca în final să se prăbușească. O mare parte a fost reconstruită în ultimii 50 de ani. 

El Goli hotel și parc public

Am petrecut o noapte de neuitat la restaurantul rotativ, de la ultimul etaj al hotelului "El Goli Pars", unde am fost găzduiți, sărbătorindu-l pe Ovidiu. 
Vederea spectaculoasă asupra orașului, atmosfera deosebită, mâncarea rafinată, chiar și berea fără alcool, au făcut din acea seară una specială.
Hotelul, poziționat pe un deal din afara orașului, departe de aerul poluat al acestuia și în vecinătatea parcului public "El Goli"' ne-a oferit posibilitatea de a ne relaxa în frumosul parc. In parc am descoperit și o ceainărie tradițională unde ne-am desfătat cu un ceai și am experimentat statul cu picioarele încrucișate, direct pe podeaua acoperită cu covoare și perne, așa cum procedau iranienii până în secolul al XIX-lea, ei nefolosind scaune.

Abyaneh si Kandovan

Dintre multele sate de munte, unde pare că timpul s-a oprit în loc și care sunt exemple vii de adaptare umană la condițiile naturii, am vizitat Abyaneh și Kandovan.

Situat la poalele muntelui Karkas, Abyaneh are o istorie lungă, care datează de mai mult de 2.000 de ani în urmă. Este cunoscut și sub numele de” Satul Roșu”, deoarece totul în acest oraș este roșu - solul, străduțele, casele.

Cutreierând străduțele înguste și abrupte ale orașului situat pe pantele muntelui am admirat impresionanți arhitectura specifică a acestuia, în care acoperișurile caselor sunt curți ale altora, în care toate casele sunt cu vedere spre soare, iar porțile din lemn sunt frumos sculptate în stil tradițional.

Ne-am intersectat pașii cu cei ai femeilor, cele mai multe bătrâne și fără dinți, dar care purtau frumoasele eșarfe tradiționale, lungi, cu motive florale și rochii în culori strălucitoare. Și tot pe aceste străduțe, Sami, un băiețel iranian care  vizita satul împreună cu mama sa, a alergat de “n” ori după mine, întorcându-se din drumul lui, pentru a-mi ura un cald "wellcome”.  

Kandovan, “Cappadocia Iranului”. Satul este săpat în interiorul rocii vulcanice de pe marginea unei stânci și găzduiește o colecție fascinantă de case troglodite. Așezarea tradițională, încă locuită de câteva sute de săteni, este un alt exemplu de locuințe create de mâna omului pentru a le adapta la condițiile naturii.

"Peșterile sunt unele dintre cele mai eficiente case din punct de vedere energetic, deoarece rocă furnizează  izolarea adecvată pentru a menține interioarele confortabile pe tot parcursul sezonului rece, dar și răcoroase pe timp de vară."

Kashan

Fin Garden, cea mai veche grădină din Iran, un loc faimos atât pentru sistemul incredibil de conducte de apă cat și pentru moartea cancelarului Qajarid, Amir Kabir, care a fost ucis de un asasin trimis de regele Nasereddin Shah, în anul 1852. 

Grădina, înconjurată de ziduri cu patru turnuri circulare, este înconjurată de un peisaj în mare parte deșert. De aceea, când intri ești luat prin surprindere de grădina luxuriantă care se întinde în fața ta; bazinul cu fântâni căptușit cu gresie albastră, aleile mărginite de chiparoși și platani înalți, bogăția și diversitatea florilor.

La origine hamam, pavilionul central are o arhitectură care te uimește cu frumoasele picturi murale și grațioasele arcade centrale dedicate poveștilor marelui poet persan Ferdowsi.

Am admirat și ne-am bucurat de design-ul strălucitor al grădinii și pavilionului, petrecând aici câteva momente de liniște și relaxare.

Tabatabaei House

Am vizitat una dintre cele mai frumoase case tradiționale din Kashan, “casa Tabatabaei” casă, care acum este un muzeu și este protejată de Organizația Patrimoniului Cultural al Iranului.

Casa a fost construită la începutul anilor 1880 și a aparținut unei bogate familii de comercianți de covoare. Ea se compune din patru curți interioare, patru subsoluri, patruzeci de cameră și  3 “Badgir” (windcathers).

Veranda grațioasă susținută de stâlpi subțiri este decorată cu stucaturi colorate, iar

tavanele sunt ornamentate magnific cu bucăți de oglindă, astfel încât să dea impresia unui cer înstelat.

Sala de recepție, decorată cu vitralii elegante, este flancată pe fiecare parte de terase. 

Hamadan

Inscriptiile Ganjname
La 5 Km. de Hamadan am vizitat locul în care se afla inscripțiile Ganjname.

Site-ul a fost transformat într-un mare complex de divertisment și ca peste tot unde este o grădină, un parc, orice loc cu verdeață, familiile de iranieni au ieșit la un picnic, iar vânzătorii de suveniruri, au împânzit locul. Cu toate acestea, imaginea este pitorească.  

Nu am avut timp să urcăm cu telecabina,  dar am admirat frumoasa cascadă ce adaugă farmec acestui colt de natură și ne-am îndreptat pașii spre scara care te conduce la “stânca istorică”.      

Inscripiile Ganjaname sunt un set de caractere cuneiforme scrise în trei limbi (persana veche, elamită și babiloniene), sculptate în granit pe suprafața unei stânci de pe muntele Alvand. Inscripțiile aparțin perioadei lui Darius I (521-485 i.Hr.) și Xerxes I (485-65 i.Hr.). 

Site-ul antic Hegmataneh

Site-ul, Hegmataneh, dispune de vestigii istorice, de mare valoare arheologică, care datează din epoca; Mezi, Achamenids, Partă, Sasanizii. Muzeul, din interiorul lui, deține  o mare varietate de piese, capodopere ale timpului lor și care dezvăluie talentul deosebit al creatorilor lor.

Pentru mine, IRANUL a fost o experiență fascinantă, o incursiune în istoria și cultura persană, o călătorie în timp.