Peru căminul orașului antic al incașilor, Machu Picchu

Lima

Despre Lima știam doar ceea ce citisem în romanul “Conversație la Catedrala” al lui   Mario Vargas Llosa. 

Considerată a fi o capodoperă a literaturii universale, cartea zugrăvește un  tablou complet al orașului de la jumătatea secolului trecut - orașul ca scenă a schimbărilor sociale prin care acesta trecea, schimbări realizate cu multă violență.   

Am vrut să aflu mai multe despre Lima zilelor noastre. Spre dezamăgirea mea, cele mai multe cuvinte care  descriau capitala erau: “cenușie la propriu și la figurat, nesigură, murdara”………..   

Asa ca am decis să ignor tot ceea ce am citit și să mă las purtată de inimă și de dorința de a găsi ceea ce este frumos în acest oraș. Și frumosul nu a întârziat să apară. 

 

Prima oprire și plimbare prin Lima, capitala așezată pe coasta aridă a Pacificului, a fost pe vestita faleză “Miraflores”. Dacă ești în Lima această plimbare este un “Must”.

Plimbarea de-a lungul coastei îți oferă o vedere spectaculoasă asupra Oceanului Pacific. Un loc minunat în care poți petrece ore de liniște și relaxare. 

Poți hoinari prin parcurile și grădinile de pe stâncă, prin Parcul Iubirii, în special, unde imaginea tinerilor care se plimbă îmbrățișați, confirmă parcă  numele parcului. O parte din acest parc: zidurile și băncile acoperite cu mozaicuri încântătoare, divers colorate, mi-a amintit de Parcul Guell din Barcelona.

Am continuat plimbarea prin “Lima colonială” - centrul istoric al orașului, cu obiectivul său principal Plaza de Armas de Lima.

Plaza Mayor sau Plaza de Armas de Lima, este locul de naștere al orașului Lima, oraș

fondat de conchistadorul spaniol Francisco Pizarro în anul 1535 și care a devenit capitala precum și orașul cel mai important al viceregatului spaniol în Peru, purtând numele “Ciudad de los Reyes”.

Piața este înconjurată de clădiri reprezentative: Palatul Guvernului, Catedrala din Lima, Palatul Arhiepiscopului de Lima, Palatul Municipal, și Palatul Uniunii, având în centru un frumos parc verde.

 

În fața Palatului Guvernului, aflat pe locul fostului palat al lui Francisco Pizarro, am asistat la încântătoarea ceremonie de schimbare a gărzii și la spectacolul minunat oferit, timp de 30 de minute, de fanfara militară.

Am vizitat cea mai impresionantă clădire - Catedrala Lima - un exemplu de construcție în stil baroc spaniol, cunoscută pentru mormântul lui Francisco Pizarro, dar și pentru splendida capelă de fildeș - “La Imaculada”. Capela, portalul sculptat în granit, coridoarele încrustate cu gresie glazurată seviliana, datând din anul 1620, toate, dau un farmec aparte catedralei. Am fost de asemenea   captivați  și de biblioteca impresionanta a complexului.

Ne-am lăsat apoi purtați pe străzile orașului vechi, pentru a ne bucura de culorile orașului, de frumusețea balcoanelor și construcțiilor din perioada viceregatului.  

Ultimul obiectiv prins în itinerarul turului în Lima a fost Muzeul arheologic Larco. Situat într-o frumoasă grădină plină de flori, muzeul ne-a oferit o imagine de ansamblu a 4000 de ani de istorie precolumbiană. Muzeul este binecunoscut și pentru galeria sa de ceramică erotică pre-columbiană.

Lacul Titicaca - insulele Uros și Insula Taquile

…..Ceva ce trebuie experimentat …….

 

Pe cel mai mare lac din America de Sud, Titicaca, situat la 3812 m altitudine, întâlnim faimoasele insule Uros.   

Unicitatea acestor insule este dată de faptul că ele sunt realizate în totalitate din stuful  “totora”, care crește din belșug în adâncul lacului Titicaca.

Poți spune că viața oamenilor din insulele Uros gravitează în jurul acestei plante și asta deoarece "totora" este folosită nu numai la realizarea insulelor și a bărcilor tradiționale, dar și ca plantă medicinală, sau chiar  ca una dintre  sursele principale de hrană, cu un aport consistent în iod.

 

Ajunși pe una din insule am fost întâmpinați de oameni calzi, primitori, dornici să ne arate stilul lor de viață - un alt mod de viață. 

Am fost încântați de frumusețea costumelor lor tradiționale, dar și a obiectelor realizate de mâinile dibace ale femeilor de pe această insulă, astfel încât nu ne-am putut abține să nu cumpărăm câte ceva.

Am asistat la o prezentare a modului uluitor în care acești oameni își construiesc cu mână lor, insulele pe care locuiesc.

Am făcut o plimbare cu barca tradițională pentru a ne bucura de o vedere mai amplă asupra lacului și a insulelor care plutesc pe el. 

Si…deși locul pare turistic și nu știu câte din aceste insule sunt locuite cu adevărat și câte sunt doar opriri turistice, pot spune ca lacul în sine; insulele; casele și bărcile de stuf; plimbarea cu barca; oamenii; toate m-au captivat.

Ne-am întrebat, totuși, cât timp vor mai supraviețui aceste insule, cele locuite cu adevărat de băștinași, având în vedere că tot mai mulți tineri se îndreaptă către continent.

Am pornit apoi către o alta insulă, cu câmpuri terasate și vederea spre lac – frumoasa insula Taquile. 

Am servit prânzul pe terasa superbă a unui restaurant cu o vedere uluitoare asupra insulei și a lacului. Mâncarea a fost delicioasă: în special supa de quinoa. 

În timp ce ghidul ne povestea despre  viața pe insulă, priveam cu încântare un băiat, îmbrăcat în costum tradițional, care tricota frumoasele căciuli roșii, purtate de bărbați. Tricotatul este realizat, pe această insulă, în exclusivitate de bărbați, începând cu vârsta de 8 ani.

“Taquileños” sunt cunoscuți pentru produsele textile “hand-made” din lâna, acestea fiind considerate ca fiind de cea mai înaltă calitate, din Peru. 

A urmat o prezentare a modului de preparare a plantelor naturale - activitate realizată și ea tot numai de bărbați - plante care sunt folosite ca detergent pentru spălatul lânii și a hainelor.

Ruta soarelui

…o experiență unică, cu autobuzul turistic, de la Puno la Cusco…..

Autobuzul turistic, a fost mai mult decât un simplu mijloc de transport de la Puno la Cusco. El ne-a oferit prilejul de a cunoaște  mai multe locuri importante, interesante, pe traseul dintre cele două orașe, traseu cu peisaje fascinante, la altitudini cuprinse între 3480 și 4300 m .

Autobuzul curat, confortabil și bine întreținut, stewardesa care ne-a servit băuturi răcoritoare, cafea și ceai pe tot parcursul călătoriei, nu au fost însă deajuns pentru a mă feri de răul de înălțime, pe care l-am resimțit din plin.

 

Prima oprire am făcut-o în orașul Pukara, la Muzeul Litico Pukara care cuprinde o colecție de monoliți, sculpturi și diverse obiecte, din cultura pre-incasă.

Ceea ce este uimitor la acest muzeu este faptul că tot ce se afla aici a fost găsit în apropiere, în sat, chiar sub stânca mare roșie.

Acoperișurile celor mai multe case din regiune sunt împodobite cu “toritos”- perechi de tăurași de ceramica - pentru a aduce sănătate și bunăstare ocupanților.

Următorul popas l-am făcut la 4300 m altitudine, acolo unde începe lanțul muntos La Raya. Munții semeți cu vârfurile acoperite de zăpadă oferă un peisaj spectaculos.  Un spectacol interesant este oferit și de nativii care vin aici, sa vândă suveniruri multicolore turiștilor, fiind însoțiți de copii și lame.

La Sicuani ne-am oprit pentru a servi prânzul. Un decor frumos încadrat de munți înalți,  o cascada,  o pajiște pe care pășteau liniștite lamele și restaurantul, care nu era mai prejos, cu un bufet bogat în diverse feluri de mâncare delicioase și  acompaniament de muzică tradițională.

Din păcate, m-am bucurat prea puțin de bucatele peruane deoarece încă nu-mi trecuse răul de înălțime.

Au urmat ruinele incase Raqchi

Site-ul a fost un punct de control important în sistemul rutier care își are originea în Cusco și care s-a extins pe măsură ce Imperiul Inka a crescut.

Și ultima oprire înainte de a ajunge la Cusco – Andahuaylillas - unde principalul punct de atracție a fost biserica construita în stil baroc închinată Sfântului Apostol Petru. Frescele magnifice care împodobesc pereții bisericii au făcut ca aceasta să fie numită și "Capela Sixtină a Americii”.

Cusco

Fostă capitală imperială a incașilor, azi un oraș pitoresc plin de istorie și cultură locală

 

Plaza de Armas - inima centrului istoric

Am admirat Plaza de Armas în timp ce serveam prânzul la etajul unui restaurant cu ferestre mari care ne ofereau o vedere fascinantă asupra pieții.

De aici, se vedeau mai bine arcadele coloniale, de piatră, care înconjoară piața și sub care erau adăpostite de ploaie femeile indigene aflate mai devreme în  piață în așteptarea cumpărătorilor de suveniruri. Un comerț neagresiv, în care nimeni nu trage de tine, dimpotrivă, tu ești atras de culorile portului popular al femeilor, de culorile și diversitatea obiectelor expuse.

Am admirat priveliștea grădinii cu fântână din mijlocul pieții; Qoricancha- templul Incaș al soarelui; mănăstirea Santo Domingo în frumosul stil baroc; toate strălucind sub picăturile de ploaie, apoi în lumina strălucitoare a razelor de soare.

Și să nu uit: la acest restaurant a fost savurată delicatesa tradițională andină – porcușorul de Guineea. Nu și de către mine, deoarece curiozitatea care mă caracterizează se oprește la mâncare. Un lucru cu care nu ma mândresc, dar o realitate cu care mă confrunt aproape de fiecare dată. (excepție mâncarea egipteană și cea marocană!!!)

Qurikancha a fost cel mai important sanctuar al imperiului incaș dedicat zeului Soare.

Cu ochii minții încerc să-mi imaginez acest loc așa cum îl descriau cronicarii spanioli in momentul existentei imperiului incaș: zidurile exterioare ale  templului acoperite cu peste 700 de foi de aur fiecare în greutate de peste 2 kg,  grădina din fața templului  cu plante, lame și păstori (în mărime naturală) toate din aur masiv. 

Mă trezesc la realitate și văd în fața mea un zid uriaș din blocuri de andezit, fiecare cântărind în jur de 160 de tone. Este tot ceea ce a mai rămas după ce templul a fost jefuit și distrus de invadatorii spanioli.

Pe ruinele templului se ridica astăzi biserica Santo Domingo.  

În piața principală din Cusco, incașii construiseră un templu cunoscut sub numele de Kiswarkancha, care a fost palatul lui Viracocha, conducător al Regatului Cusco cu un secol înainte de venirea coloniștilor spanioli. Când conchistadorii spanioli au ajuns în oraș, ei au decis să dărâme templul și să construiască catedrala lor creștină, construcție care a început în 1559 și a fost terminată după aproape 100 de ani. Catedrala este cunoscută și pentru tabloul “ Cina cea de Taină” care ii reprezinta pe Isus și cei doisprezece apostoli la un ospăț cu porc de guinea. 

Și nu aș fi gustat pe deplin farmecul acestui oraș, fără ziua de 17 noiembrie - ziua mea de naștere, ziua mea norocoasă. Anularea zborului către Lima, care ar fi constituit un disconfort, în alte împrejurări, a venit pentru mine ca o binecuvântare căci mi-a dat posibilitatea de a mai hoinări, câteva ore, pe străzile acestui oraș fermecător. 
Am nimerit astfel la muzeul istoric regional,  găzduit în casa unui conac colonial vechi, cu arcade frumoase, numit Casa Garcilaso, unde erau expuse în ordine cronologică artefactele, ceramica, bijuterii, aparținând diferitelor culturi: Wari, Pukara și Inca.
Am admirat arhitectura orașului cu inconfundabilele, balcoane spaniole, din lemn sculptat. 
Ne-am răcorit lângă fântâna din mijlocul unui parc minunat ascuns printre străzile orașului.

Ruinele incașe din împrejurimile orașului Cusco

Pe un deal abrupt, cu o vedere largă asupra orașului Cusco, care se întinde că o puma de-a lungul văii, se ridică magnificele ruine incase – Sacsayhuaman. 

Imposibil să nu fii impresionat de armonia dintre peisajul din vale și arhitectura monumentului aflata cumva deasupra orașului.

Zidurile exterioare, pe trei nivele, construite în formă de zig-zag din pietre gigantice (5 metri înălțime și 2,5 m în lățime) în forme neregulate,  sculptate pentru o îmbinare perfectă fără mortar și care  imita dinții ascuțiți ai pumei – simbolul pământului, constituie un uimitor  exemplu  al arhitecturii militare incașe.

Nu se știe încă destinația acestei construcții: fortăreață militară sau templu dedicat cultului soarelui?

Tambomachay este un site arheologic incaș care se compune dintr-o serie de apeducte, canale și cascade. 

Spațiul închis al acestei construcții, liniștea și pacea mediului înconjurător, interupt doar de clinchetul apei, nu dau numai o atmosferă aparte locului, ci și demonstrează, încă o dată, abilitatea arhitecților vremii pentru o armonizare perfectă a construcțiilor cu peisajul înconjurător.

Nici destinația acestui site nu este cunoscută: punct militar, stațiune balneară pentru elita politică încasă, sau ambele?

Puka Pukara sau “Fortăreața roșie” cum i se mai spune, cu pereții înalți, cu ruinele care par resturi ale unor turnuri, cu apeductele și curțile interioare, toate ne duc cu gândul la un site militar. 

Atmosfera din orașul Cusco și a împrejurimilor sale aș rezuma-o astfel:
“ să fi în prezent dar să gândești la trecut”

Spre Macu Picchu, cu trenul Vistadome - o experiență minunată    

Trenul   care avea să ne ducă până la Aguas Caliante, locul de pornire spre Machu Picchu, este un tren elegant cu geamuri panoramice amplasate în dreptul și deasupra scaunului confortabil din piele, care îți permit să fi cât mai aproape de natură, să te simți ca și cum ai fi o parte din ea. Pe tot traseul ești incurajat de un superb lanț muntos și ești însoțit de înspumatul Urubamba care străbate Valea Sacră.

Servirea impecabilă, a prânzului, de către ospătari în uniforme, care îți prezentau fiecare fel de mâncare: mesele acoperite cu șervete minunat lucrate, cu motive tradiționale; parada de modă în care ne-a fost prezentată o colecție de confecții din lâna de alpaca, colecție disponibilă la vânzare, au adăugat și ele culoare acestei călătorii. 

Machu Picchu  orașul antic incaș  din munții Anzi

în limba qhechua “Batranul munte”, “Sanctuarul istoric” - cum îl descrie UNESCO,  una dintre cele șapte noi minuni ale lumii

Construit între anii 1460- 1470 sub domnia regelui Pachacuti Inca Yapanqui,…. niciodată terminat,….. nedescoperit niciodată de spanioli,….. redescoperit abia în anul 1911 de către arheologul american Hiram Bingham.

Controversele asupra rolului acestei cetăți  încă mai persista.
A fost  considerată pe rând fortăreață, centru important pentru ceremonii, centru astronomic.
Incă nu s-a găsit răspunsul la întrebarea “Cum a fost construit”…… 

Machu Picchu rămâne în continuare un mister.

După ani, în care am visat la Machu Picchu, iată-mă ajunsă, în final, la locul pe care, cu siguranță, l-am văzut  majoritatea dintre noi în documentare și/sau  zeci de vederi,  care îl prezintă enigmatic și în același timp uluitor, cocoțat pe un platou înalt din inima junglei.

Am ajuns aici și perspectiva s-a lărgit.

Am privit din toate unghiurile, am privit mai întâi de departe, apoi de mai aproape,……….. și am văzut mai mult: 

·        “Templul Soarelui” în forma sa circulară;

·        “Camera cu trei ferestre” trapezoidale prin care razele soarelui pătrund pentru a lumina piatra sacră din spatele lor;

·        “Templul Condorului” sculptat cu atâta ingeniozitate în piatră;

·        ruinele în trepte care se ridică deasupra pădurii tropicale;

·        norii care plutesc, acoperind ca mai apoi să descopere din nou vârfurile munților maiestuoși; 

·        lamele care pasc nestingherite, de vizitatori, pe terase;

·   construcțiile  din pietre șlefuite, tăiate astfel încât  să se potrivească perfect împreună fără mortar, toate îndreptate spre soare.

  

Vreau să menționez aici că în anii 1912, 1914 și 1915, mii de artefacte, din Machu Picchu, vase ceramice, statui de argint, bijuterii și oase umane, au fost luate de Bingham și duse la Universitatea Yale “pentru studii suplimentare”. 

Aveau să fie returnate abia după aproape 100 de ani, în anul 2012. Astăzi, ele sunt expuse la ‘La Casa Concha”, în apropiere de Cusco.

 

Din păcate, nimeni nu a fost interesat de o excursie până la Huayna Picchu, așa că la sfârșitul turului, am ales, în locul autobuzului, coborârea pe cărarea din pădure. Și nu am regretat.

 

Machu Picchu – Impresionant!......... dar și mai impresionant privit în contextul istoriei imperiului incaș......

  

Și ceea ce am reușit noi sa vedem în acest circuit, nu este tot ceea ce Peru poate să-ți ofere. Multe alte locuri, ca de exemplu canionul Colca, liniile uriașe de la Nazca, orașele Arequipa, Trujillo, Ollantaytambo așteaptă să fie explorate.

Poate într-un alt circuit ……..

Circuitul aflat în oferta Eturia nu a fost doar  unul interesant, captivant. A fost și un circuit foarte bine organizat. Itinerarul, locațiile, mijloacele de transport, totul a fost gândit pentru satisfacția și confortul turiștilor. 

Peru a fost prima țară, din cele trei, cuprinse in circuitul “Eturia” – Peru Argentina, Brazilia  - noiembrie 2015.

  

Fascinanta cultură persană

Fascinanta cultură persană 

În timp ce organizam “aventura” în Iran, multi dintre prietenii și cunoscuții noștri, ne credeau un pic nebuni. “Ce căutați acolo?”, “Nu știți cât de periculoasă este zona?”

Iranul -  o destinație mai puțin căutată  de către turiști datorită unor prejudecăți și păreri bazate pe propagandă internaționala - a devenit obiectivul nostru, din dorința de a descoperi comorile culturii persane.

Am lăsat acasă toate prejudecățile și temerile și am putut astfel să descoperim o țara surprinzătoare.

Ceea ce ne-a surprins cel mai mult au fost oamenii; oameni incredibil de prietenoși, de o politețe și pacifism nebănuite.

Pe parcursul călătoriei am întâlnit:

Tineri și bătrâni, deopotrivă, dornici să comunice cu tine, mândri de țara lor, fericiți că le vizitezi țara și că-ți place ceea ce vezi, încântați dacă, la  întrebarea “Ce v-a plăcut mai mult?”, răspundeai “Persepolis”.(Majoritatea turiștilor răspund “Isfahan”)           

Copii exuberanți care iți alergau în întâmpinare dornici să-ți ureze un călduros, “welcome”.

Femei care își îndemnau fetele, sfioase, să-și exerseze conversația limbii engleze cu noi. 

Iar în grădinile complexului de la Palatul Saadabad, un bătrân profesor, însoțit de studenții lui, care s-a oprit să ne întrebe de unde suntem,  ce locuri am vizitat….. și care la sfârșit ne-a mulțumit sincer pentru că le vizitam țara, pentru că suntem interesați de cultura și tradițiile lor.  Ne-a emoționat profund faptul ca, bătrânul profesor, avea în suflet speranța că țara lui va deveni din nou destinația turistică care fusese cândva.

Isfahan

Fostă capitală imperială, Isfahan este un oraș cu multe moschei, palate, fântâni și bazare legendare; este orașul trandafirilor; al artei și artiștilor; al meșteșugurilor tradiționale; este orașul cupolelor albastre.

Martha Bibescu, care a călătorit în primăvara anului 1905 în Iran, compara Isfahanul cu un oraș fermecat și scria că merită să faci toate eforturile pentru a ajunge să vezi acest paradis. Jurnalul ei de călătorie intitulat “Cele opt paradisuri” a fost debutul și primul său succes literar. 

Partea cea mai frumoasă a orașului este bineînţeles Naghsh-e Jahan Square sau Imam Square. Construită de Shah Abbas, piața, înconjurată de un bazar plin de culoare și frumusețe este “gazda primitoare” a două moschei - Sheikh Lotfollah Mosque și Imam Mosque - precum și a unui palat, respectiv Palatul Ali Qapu.

Ne-am lăsat învăluiți de lumina caldă gălbuie de la Sheikh Lotfollah Mosque, edificiu de cult care te impresionează prin rafinamentul, delicatețea și simplitatea lui.

Am admirat splendoarea, policromia faianței emailate și inscripțiile caligrafice de la Imam Mosque, considerată capodoperă a arhitecturii persane.

Ne-am bucurat de priveliștea minunată asupra pieței oferită de terasa Palatului Ali Qapu.  Si chiar dacă palatul era parțial “în șantier’’, am avut totuși posibilitatea să vizităm uimitoarea sală de muzică cu sculpturile ei interesante în forma instrumentelor musicale, sculpturi care conferă o  acustică deosebita încăperii.

Ne-am încheiat turul din prima jumătate a zilei cu o plimbare prin “Bazarul Imperial”, în care privirile ne zburau de la culoarea și delicatețea formelor vaselor albastre de ceramica, la  rafinamentul bijuteriilor lucrate manual, apoi la frumoasele “lămpi ale lui Aladin” realizate dintr-o diversitate de materiale, sau la tablourile minunate cu incrustații de fildeș. Ne-am lăsat cuceriți nu numai de ”bijuteriile” expuse, dar și de atmosfera animată, colorată din acest bazar, unul dintre cele mai vechi și mari bazare din Orientul Mijlociu.

Magia pieței Naghsh-e Jahan am descoperit-o însă noaptea. Cupolele albastre luminate feeric, bazinul mare cu fântâni din centru pieței, familiile de iranieni mâncând în tihnă  pe covoarele Chilim așezate pe gazonul perfect al pieței, trăsurile cu turiști care înconjurau piața,………. totul părea ireal.

Vreau să menționez aici, pentru a nu uita, că iranienii apreciază foarte mult natura și profită de orice ocazie pentru a petrece cât mai mult timp în aer liber. I-am întâlnit în parcurile și chiar pe spatiile verzi din toate orașele pe care le-am vizitat.

Am vizitat Palatul Chehel Sotoon ( în limba farsi  „40 de coloane”).
Numele a fost inspirat de zveltele coloane de lemn, douăzeci la număr, care susțin pavilion de intrare și care, atunci când se reflectă în luciul apei din bazinul din fața palatului, par a fi patruzeci.

Construit de Shah Abbas II pentru a fi utilizat ca pavilion destinat divertismentului și recepțiilor, palatal este de un gust estetic deosebit.

Si deși multe dintre panourile ceramice ale palatului sunt acum în posesia unor muzee importante din vest, palatul încă mai conține fresce și picturi minunate, care descriu scene istorice specifice cum ar fi o recepție pentru un rege uzbek; bun venit împăratului Mugha Humayun refugiat în Iran în 1544 sau bătălia de la Taher-Abad.

Apoi,..... s-a lăsat seara și am profitat de răcoarea ei plimbându-ne prin paradisul vegetal care înconjoară palatul.

Jameh Mosque, este o alta moschee care merită să fie vizitată în Isfahan. O moscheea care ne-a uimit cu decorul sau. Un decor impresionant realizat numai din îmbinarea cărămizilor, fiecare decor deosebindu-se de celelalte prin moduri de îmbinare diferite.

Din itinerarul nostru nu a lipsit nici Catedrala Vank , una dintre primele biserici din districtul "city of Jolfa" construită de deportații armeni, după Războiul otoman din 1603-1605.

Interiorul este acoperit cu fresce fine și sculpturi aurite. Domul central, auriu cu un albastru delicat, ne spune povestea biblică a creației lumii și expulzarea omului din Eden. Plafonul de deasupra intrării este pictat cu motive florale delicate în stilul “miniatură persană”.

Citisem despre cele 5 poduri istorice de pe râul Zayande, râul care a creat Isfahanul, dând astfel naștere unei adevărate oaze în mijlocul platoului acoperit de nisipuri. Abia așteptam să le văd. Nimeni însă nu mă avertizase că între timp râul nu mai exista, deoarece apa sa fusese redirecționată către alte metropole iraniene afectate de seceta sau către livezile de fistic. Am privit cu tristețe albia râului fără apă și am încercat să-mi imaginez grandoare acestui loc atunci când podurile luminate se oglindeau în apa lui. Am încercat să ne consolăm cu priveliștea plantelor exotice care împodobeau malurile râului ce nu mai curgea de ceva timp prin Isfahan.  

Cel mai frumos dintre poduri, exemplu de arhitectura persana, este fără îndoială “Khaju Bridge”. Podul a fost construit de către regele persan Safavid Shah Abbas al II-lea, în jurul anului 1650 si el servea atât ca pod, cît și ca loc pentru întâlniri publice.  Ne-a impresionat prin finețea și delicatețea lui. Khanju Bridge este așa cum spunea Upham Pope, arheolog și istoric de artă persana, "monumentul culminant al arhitecturii persane și unul dintre cele mai interesante poduri existente ... si combină în cel mai fericit mod consistența, utilitatea, frumusețea, și recreerea."

Frumos chiar și acum când albia râului peste care a fost construit este secată,  Allahverdy Khan Bridge, cotat ca fiind unul dintre cele mai faimoase exemple de stil Safavid  are două rânduri de câte 33 de arcade pe fiecare parte, pe două nivele.

Si  cel mai vechi pod de pe rîul Zayandeh este  Shahrestan Bridge, cu fundații din era Sasanian, secolul al 7-lea. 

Nu puteam să nu vizităm și un magazin de covoare, faimoasele covoare persane. 

Am fost întâmpinați cu ceai și dulciuri și am admirat răbdarea și măiestria cu care ne-au fost prezentate pe rând covoare provenite din toate colțurile Iranului, covoare de lână, covoare de mătase, covoare de colecție, covoare  “chilim” țesute de mană, covoare care parcă depănau o mulțime de povesti.

Shiraz

Shiraz –oraș al cărui nume este sinonim cu educația, cu poezia și vinul a rămas în memoria mea, în special datorită moscheei roz.

Nasir-ol-Molk Mosque, cunoscută și ca Moscheea Roz sau Moscheea Curcubeu, părea, privită din afară, o  moschee tradițională, dar când am intrat în interiorul ei  moscheea a căpătat viață. Razele soarelui se revărsau în toate culorile curcubeului  pe pereții ei, pe tavan, pe podea și chiar pe chipurile noastre. Efectul uluitor era dat de razele care străbăteau fațada moscheei, realizată din bucăți de sticlă pictate, tăiate în diverse forme. Am simțit cum sufletul mi-a fost inundat de liniște, de căldură și de o imensă fericire.

Mulțumim Leila. Leila, “ghida noastră cea “ghidușă’’ în compania căreia nu numai că ne-am distrat copios, dar am și învățat câte ceva din istoria și cultura persana, ne-a condus la Moscheea Roz  exact în momentul în care puteam să o admiram în toată splendoarea ei.  

Eram Gardens. Concepută în jurul unei frumoase piscine din fața palatului Eram, grădina este plină de flori aduse din toate colțurile lumii, iar de o parte și de alta a aleilor ei stau de strajă chiparoși înalți.

Toropiți de căldura după-amiezii ne-am găsit refugiul într-un loc mai retras și sălbatic, lângă un eleșteu plin cu pești colorați. 

Ne simțeam ca în paradis, iar Leila ne-a explicat că “eram” este versiunea persană a cuvântului arab “iram”, care  înseamnă paradis.

Mi-am amintit de Cyrus și de faptul ca era un mare iubitor de grădini. Cyrus considera apa esența vieții și se îngrijea personal de grădina de la Pasagrade. Gradina de la Pasagrade, considerată a fi prima grădină oficial persană împărțit în patru, un tip făcut celebru în Persia, a fost cândva un adevărat paradis - plina cu copaci, flori, canale de apa cu fântâni la fiecare 20 de metri, toate bazate pe un sistem complex de irigații.

Vakil Mosque, o moschee frumoasă construită la mijlocul secolului al 18-lea.

Curtea, mare cu o piscina în centru, este una simpla, fără grădini și verdeață. Pare că a fost gândită asa tocmai pentru apune mai bine în evidentă minunatele motive florale, de pe plăcile de gresie în șapte culori - Shirazi haft rang”-, cu care sunt decorate porțile de intrare, precum și interiorul moscheii. 

Imensa sala de rugăciune are 48 de stâlpi monolitici, sculptați în spirale, care susțin cupolele mici ale acesteia.

Și nu puteam părăsi orașul Shiraz fără a vizita “Mausoleul lui Hafez” pentru a aduce un omagiu marelui liric al literaturii persane și universale, Hafez.

Iranienii spun că în fiecare casă trebuie să se găsească două lucruri: în primul rând Coranul, apoi o colecție cu lucrările/scrierile lui Hafez.

Amplasat într-o grădină fermecătoare cu două bazine, întregul complex, mausoleu și gradina, este învăluit de o atmosferă liniștită și romantică, plină de istorie și poezie.

Yazd

Centrul culturii Zoroastriene și totodată centru de referință al arhitecturii persane traditionale "Wind Catchers”(Vânătorii de vânt).

Deși de regulă mă documentez înaintea fiecărei călătorii, Yazd a fost orașul despre care nu știam nimic, dar în care am aflat despre “vânătorii de vânt”, despre prima religie monoteistă din lume,  despre “turnurile tacerii”.

Am primit informații detaliate despre “Wind Catchers”, arhitectura persană unică, care a apărut datorită nevoii de adaptare la condițiile climatice specifice deșertului și despre modul în care este “vânat” vântul. Vântul este elementul cheie al acestei arhitecturi. El asigură ventilația naturală a clădirilor, acestea fiind echipate cu capcane de aer, cu acoperișuri arcuite. 

Am urcat unul dintre “Turnurile Tacerii”, un platou funerar înalt, în care zoroastrienii își așezau morții pentru purificare.

Deoarece zoroastrienii erau obsedați de a nu polua pământul, corpurile celor decedați nu erau îngropate, nici arse sau aruncate în râuri; erau lăsate hrană vulturilor pe platoul funerar al turnului, iar oasele ramase erau apoi îngropate de rudele acestora.

Am vizitat Templul focului Zoroastrian și am aflat ca Persia este locul unde a apărut prima religie monoteistă din lume – religia promovată de profetul Zoroastru. Yazd este astăzi locul unde zoroastrieni din toate colțurile lumii vin în pelerinaj pentru a se închina focului sacru care, după cum se spune - arde aici din anul 470, și provine dintr-unul din cele mai sacre temple zoroastriene.

Am vizitat grădina Dowlat Abad garden, considerată bijuterie a arhitecturii peisagiste iraniene, unde am admirat “Vanătorul de vânt”, înalt de 33 de metri, simbol al geniului arhitecților din Yazd. Aleile de o parte și alta a piscinei umbrite de chiparoși înalți, conduc la intrarea principală a unui conac în formă octogonală cu ferestre mari cu vitralii minunate.

Luminile care s-au aprins la lăsarea serii au transformat grădina într-un loc mirific.

 

In Yazd, am mai rătăcit prin labirintul de străzi înguste, cu arcade, ale orașului vechi, pe care l-am admirat mai târziu de pe terasa unui magazin de covoare. 

Persepolis

“Persepolis - fascinantă întruchipare a civilizației persane, sinonim cu măreția, puterea și luxul”,  deși ruinat, încă arată glorios și încă uimește vizitatorii interesați de istoria și cultură persana.

Capitală a imperiului în perioada Achaemenid, întemeiat prin anii 520 i.Hr. în timpul domniei lui Darius I, potrivit lui Diodoros Siculus, Persepolis era la acea vreme “cel mai bogat oraș de sub soare”, iar potrivit lui Plutarh, “bogăția acestui tezaur nu a fost deloc exagerată, ea fiind cărată de Alexandru cel Mare, după ce a incendiat și distrus orașul în anul 330 i.HR, cu 5000 de cămile și 20000 de catîri”.

Am ascultat cu mare interes descrierea pe care Leila ne-a făcut-o în fata celor mai reprezentative basoreliefuri și am înțeles ca simbolismul culturii iraniene provine din acele timpuri preistorice.

…..basorelieful simbol al Anului Nou Iranian este reprezentat de lupta dintre leu și taur. Un leu puternic, care reprezinta noul an sau soarele aducător de lumină, atacă un taur, slab si costeliv, care reprezinta anul vechi sau luna care simbolizează întunericul. (Iranul este singura națiune care marchează apariția Anului Nou la echinocțiul de primăvară.)

…..scene care vor să transmită atmosfera de armonie și prietenia care domnea între națiuni; se poate observa ca aceștia se ating, vorbesc unii cu alți….

…… friza care ilustrează “Armata nemuritoare” formată totdeauna din 10.000 de soldați; dacă unul se îmbolnăvea sau murea, un altul îi luă locul imediat.

Festivități grandioase, 600 de invitați din întreaga lume, regi și vice-regi, președinți și miniștri, cincizeci de “corturi” de fapt, apartamente de lux, 250 de limuzine roșii- Mercedes-Benz pentru oaspeți și servicii de catering furnizate de către Maxim de la Paris ”  au avut loc la Persepolis în anul 1971 pentru a celebra 2.500 ani de la fondarea monarhiei iraniene (Imperiul persan) de  catre Cyrus cel Mare.

Logo-ul evenimentului a fost Cilindrul lui Cyrus.

Cilindrul lui Cyrus, astăzi păstrat la Muzeul Britanic din Londra, este un document în formă de cilindru, formă destul de populară în orientul antic, inscripționat cu decretele imperiale referitoare la guvernarea locuitorilor imperiului, dar este si unul dintre cele mai importante descoperiri arheologice biblice.

Și nu pot să nu amintesc, aici, despre întemeietorul Imperiului Persan, Cyrus cel Mare, personalitate strălucită a antichității, a cărui viață am asemuit-o cu o legendă.

Crescut de bunicul său care era rege, Cyrus a fost la un pas de a fi ucis de mâna propriului bunic. 

In numai trei decenii, a reușit sa transforme Persia, dintr-o putere locală, în cel mai vast și puternic imperiu al Orientului. 

A fost eliberatorul evreilor ținuți captivi în Babilon din vremea domniei lui Nabucodonosor. - Biblia a prezis eliberarea evreilor din Babilon, -“Un bărbat pe nume Cirus avea să cucerească Babilonul și să-i elibereze pe evrei” (Isaia ),- cu circa 150 de ani înainte de nașterea lui Cyrus.-

A creat un aparat administrativ complex, prin împărțirea imensului teritoriu în provincii federate, conduse de satrapi, aparat administrativ care a fost menținut și de Alexandru cel Mare după ce acesta a cucerit Imperiul Persan. 

 

Teheran

Oraș cosmopolit, Teheran este un oraș cu mari muzee, cu parcuri frumoase, cu restaurante tradiționale încântătoare, în care pereții sunt acoperiți de picturi frumoase, care spun povești și de versuri ale marilor poeți persani. Si nu în ultimul rând, Teheran este un oraș cu oameni calzi și prietenoși. 

Muzeul trezoreriei, unul dintre cele mai importante și interesante muzee din Teheran, o lume a splendorii și luxului.

După ce am trecut prin mai multe filtre de securitate, am ajuns la impresionanta colecție de bijuterii a Iranului.

Pot spune că rămâi fără grai în fața atâtor bijuterii unice, vechi de decenii: a coroanelor din diamante, smaralde și perle; a grandorii și frumuseții tronului “The Peacock Throne”; a diamantului "Koohe Noor", cel mai mare diamant descoperit vreodată în lume; a cadourilor, bijuterii unice, primate din partea altor  imperii (Marea Britanie și Rusia, în principal).

Golestan Palace, palatul florilor, este cel mai vechi monument istoric din Teheran. Alcătuit dintr- un grup de clădiri regale care formau odată citadela, acesta este locul în care, în timpul dinastiei Pahlavi a avut loc încoronarea lui Reza Kahn (1921-1941) și a lui Mohamad Reza Pahlavi (1941 -1979)

Capodoperă a epocii Qajar, palatul a fost construit în jurul grădinii Golestan cu piscine și suprafețe întinse cultivate cu flori. Palatul este și în ziua de azi o sursa de inspirație pentru artiștii și arhitecții iranieni. Cea mai impresionanta parte a palatului este Sala Tronului aflata în mijlocul unei terasei spectaculoase, bogat ornamentată cu picturi, sculpturi din marmura și lemn, oglinzi și email.  Tronul este realizat din celebra marmură galbenă din provincia Yazd.

Complexul Saadabad, amplasat într-o pădure naturală, de peste 180 de hectare, cuprinde mai multe muzee și două palate.

Ne-am îndepărtat de aerul poluat al orașului, de haosul mașinilor vechi care circulă fără a respecta nici o regulă de circulație și ne-am bucurat de o plimbare prin pădurea întinsă și verde a complexului Saadabad.

Am vizitat cele doua palate; Palatul Alb și Palatul Verde.  

Palatul Națiunilor, Palatul Alb, care  a servit ca reședință și birou al lui Reza Shah Pahlavi și a fiului său, este de fapt o construcție modernă, cu opere de artă, mobilă extravagantă și patru picturi murale reprezentând mituri iraniene.

Personal, mi-a plăcut mult mai mult Palatul Verde și în special exteriorul; arhitectura, piatra verde din care este construit palatul. Palatul verde este preferat de cei mai mulți vizitatori pentru design-ul iranian, pentru opulența interiorului și pentru holul oglinzilor. 

La  Muzeul National  al Iranului am descoperit o gamă impresionantă de comori și obiecte din cei 30.000 de ani de locuire umană în platoul iranian.

In mijlocul unui parc, din estul orașului, se află  ” Azadi Tower “, turnul care a fost construit în 1971 pentru a comemora  2500 de ani de monarhie persană. 
O clădire interesantă, în formă de “Y”, de culoarea fildeșului.

Și nu poți pleca din Teheran fără să servești masa, măcar o dată, într-un restaurant tradițional.

Am trăit o experiență unică într-un restaurant cu arhitectură și design  impresionante. Arcadele fine și delicate ale sălii, frescele minunate ce ilustrau legende persane, tablourile, carpetele și pernele multicolore, dar de un bun gust desăvârșit, creau o atmosferă de poveste.

Mâncarea rafinată și carafele pline cu airan au încununat această masă.  

Tabriz

După o zi în Teheran, unde aveam să revenim, ne-am îndreptat spre Tabriz, o călătorie foarte stresantă pentru mine,  deoarece m-am gândit tot timpul zborului și chiar înainte de zbor, la vechimea flotei aeriene a  Iranului. S-a dovedit însă a fi un zbor liniștit.  

Ne-am început vizita cu Bazarul  din Tabriz, piață istorică situată în centrul orașului, unul dintre cele mai vechi bazare din Orientul Mijlociu și cel mai mare bazar acoperit din lume. Condimente și bijuterii,  oale și tigăi, covoare și tablouri, tot ceea ce dorești, se poate cumpăra aici. 

Moscheea albastră, construită în anul 1465 a fost una dintre cele mai glorioase construcții ale vremii. 

25 de ani le-a luat artiștilor pentru a acoperi fiecare suprafață a moscheei cu gresie albastră și caligrafii complicate. Din nefericire, avea să fie puternic avariată de cutremure, pentru ca în final să se prăbușească. O mare parte a fost reconstruită în ultimii 50 de ani. 

El Goli hotel și parc public

Am petrecut o noapte de neuitat la restaurantul rotativ, de la ultimul etaj al hotelului "El Goli Pars", unde am fost găzduiți, sărbătorindu-l pe Ovidiu. 
Vederea spectaculoasă asupra orașului, atmosfera deosebită, mâncarea rafinată, chiar și berea fără alcool, au făcut din acea seară una specială.
Hotelul, poziționat pe un deal din afara orașului, departe de aerul poluat al acestuia și în vecinătatea parcului public "El Goli"' ne-a oferit posibilitatea de a ne relaxa în frumosul parc. In parc am descoperit și o ceainărie tradițională unde ne-am desfătat cu un ceai și am experimentat statul cu picioarele încrucișate, direct pe podeaua acoperită cu covoare și perne, așa cum procedau iranienii până în secolul al XIX-lea, ei nefolosind scaune.

Abyaneh si Kandovan

Dintre multele sate de munte, unde pare că timpul s-a oprit în loc și care sunt exemple vii de adaptare umană la condițiile naturii, am vizitat Abyaneh și Kandovan.

Situat la poalele muntelui Karkas, Abyaneh are o istorie lungă, care datează de mai mult de 2.000 de ani în urmă. Este cunoscut și sub numele de” Satul Roșu”, deoarece totul în acest oraș este roșu - solul, străduțele, casele.

Cutreierând străduțele înguste și abrupte ale orașului situat pe pantele muntelui am admirat impresionanți arhitectura specifică a acestuia, în care acoperișurile caselor sunt curți ale altora, în care toate casele sunt cu vedere spre soare, iar porțile din lemn sunt frumos sculptate în stil tradițional.

Ne-am intersectat pașii cu cei ai femeilor, cele mai multe bătrâne și fără dinți, dar care purtau frumoasele eșarfe tradiționale, lungi, cu motive florale și rochii în culori strălucitoare. Și tot pe aceste străduțe, Sami, un băiețel iranian care  vizita satul împreună cu mama sa, a alergat de “n” ori după mine, întorcându-se din drumul lui, pentru a-mi ura un cald "wellcome”.  

Kandovan, “Cappadocia Iranului”. Satul este săpat în interiorul rocii vulcanice de pe marginea unei stânci și găzduiește o colecție fascinantă de case troglodite. Așezarea tradițională, încă locuită de câteva sute de săteni, este un alt exemplu de locuințe create de mâna omului pentru a le adapta la condițiile naturii.

"Peșterile sunt unele dintre cele mai eficiente case din punct de vedere energetic, deoarece rocă furnizează  izolarea adecvată pentru a menține interioarele confortabile pe tot parcursul sezonului rece, dar și răcoroase pe timp de vară."

Kashan

Fin Garden, cea mai veche grădină din Iran, un loc faimos atât pentru sistemul incredibil de conducte de apă cat și pentru moartea cancelarului Qajarid, Amir Kabir, care a fost ucis de un asasin trimis de regele Nasereddin Shah, în anul 1852. 

Grădina, înconjurată de ziduri cu patru turnuri circulare, este înconjurată de un peisaj în mare parte deșert. De aceea, când intri ești luat prin surprindere de grădina luxuriantă care se întinde în fața ta; bazinul cu fântâni căptușit cu gresie albastră, aleile mărginite de chiparoși și platani înalți, bogăția și diversitatea florilor.

La origine hamam, pavilionul central are o arhitectură care te uimește cu frumoasele picturi murale și grațioasele arcade centrale dedicate poveștilor marelui poet persan Ferdowsi.

Am admirat și ne-am bucurat de design-ul strălucitor al grădinii și pavilionului, petrecând aici câteva momente de liniște și relaxare.

Tabatabaei House

Am vizitat una dintre cele mai frumoase case tradiționale din Kashan, “casa Tabatabaei” casă, care acum este un muzeu și este protejată de Organizația Patrimoniului Cultural al Iranului.

Casa a fost construită la începutul anilor 1880 și a aparținut unei bogate familii de comercianți de covoare. Ea se compune din patru curți interioare, patru subsoluri, patruzeci de cameră și  3 “Badgir” (windcathers).

Veranda grațioasă susținută de stâlpi subțiri este decorată cu stucaturi colorate, iar

tavanele sunt ornamentate magnific cu bucăți de oglindă, astfel încât să dea impresia unui cer înstelat.

Sala de recepție, decorată cu vitralii elegante, este flancată pe fiecare parte de terase. 

Hamadan

Inscriptiile Ganjname
La 5 Km. de Hamadan am vizitat locul în care se afla inscripțiile Ganjname.

Site-ul a fost transformat într-un mare complex de divertisment și ca peste tot unde este o grădină, un parc, orice loc cu verdeață, familiile de iranieni au ieșit la un picnic, iar vânzătorii de suveniruri, au împânzit locul. Cu toate acestea, imaginea este pitorească.  

Nu am avut timp să urcăm cu telecabina,  dar am admirat frumoasa cascadă ce adaugă farmec acestui colt de natură și ne-am îndreptat pașii spre scara care te conduce la “stânca istorică”.      

Inscripiile Ganjaname sunt un set de caractere cuneiforme scrise în trei limbi (persana veche, elamită și babiloniene), sculptate în granit pe suprafața unei stânci de pe muntele Alvand. Inscripțiile aparțin perioadei lui Darius I (521-485 i.Hr.) și Xerxes I (485-65 i.Hr.). 

Site-ul antic Hegmataneh

Site-ul, Hegmataneh, dispune de vestigii istorice, de mare valoare arheologică, care datează din epoca; Mezi, Achamenids, Partă, Sasanizii. Muzeul, din interiorul lui, deține  o mare varietate de piese, capodopere ale timpului lor și care dezvăluie talentul deosebit al creatorilor lor.

Pentru mine, IRANUL a fost o experiență fascinantă, o incursiune în istoria și cultura persană, o călătorie în timp.