Bucureștiul altfel - O altfel de plimbare - zona parcurilor Icoanei si Ioanid

  

Zona parcurilor Icoanei și Ioanid este o zonă liniștită, o zonă cu multe ambasade și clădiri somptuoase, o zonă în care atunci când te plimbi, admirând frumusețea vilelor în stil eclectic sau neromânesc, simți parfumul vremurilor de altădată. 

De aceea am fost fericita când am aflat de noul proiect al Fundației Calea Victoriei și totodată nerăbdătoare să o reîntâlnesc pe Anita, convinsa ca voi afla multe lucruri noi și interesante despre zona în apropierea căreia am copilărit.

Plimbarea noastră a început din față librăriei Cărturești de pe stradă A. Verona, o zonă care cândva era un nucleu al vieții politice și intelectuale bucureștene. Casa a aparținut lui Dimitrie Sturdza - premierul liberal, mare iubitor de cărți -,….. iar în saloanele acestei case se întâlneau, să discute,  intelectuali, oameni politici, oameni de cultură. In vecinătatea ei se afla casa Marghiloman și casa lui Titu Maiorescu.

Prin anii 44, în această casă a fost o librărie, Librăria Hasefer, și după aceea un anticariat.

După ce a fost retrocedată, proprietarul ei a hotărât ca această casă să nu fie lăsată să “cadă”, să nu fie  transformată într-un  restaurant, așa cum s-a întâmplat cu atât de multe alte case boierești din București.   

Asa a apărut "Librăria Cărturești"....., care...... este mai mult decât un simplu spațiu în care se vând cărți. Este, mai mult,  un spațiu cultural în care, atunci când intri, lasand în urmă zgomotul bulevardului Magheru, simți atmosfera de epocă al casei construite în 1883. Interiorul cald al casei, cu ușile atât de frumos restaurate,  cărțile pe care le răsfoiești în timp ce bei un ceai, fac din acesta casă un loc în care poți evada din cotidian, un loc în care să visezi, un loc din care atunci când pleci poți spune că ai avut o zi frumoasă.

Am continuat plimbarea pe Pictor A. Verona, trecând pe lângă casa “părintelui stilului neromanesc” - Ion Mincu -, biserica anglicană și am intrat în parcul Icoanei. De ce se numește parcul Icoanei? Pentru că spațial pe care s-a amenajat acest parc a aparținut cândva bisericii Icoanei, din imediata vecinătate.

Prima mărturie despre această biserică datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea, când ceaușul David Corbea Ceauș, dobândește o proprietate la marginea orașului, pe care ridică o bisericuță de lemn, care îi va purta numele multă vreme.

Din anul 1682, când voievodul Constantin Brâncoveanu a dăruit acestei biserici o icoană cu Maica Domnului (care are la rândul ei o frumoasă legendă), biserica a început să fie cunoscută sub denumirea de "Biserica Icoanei".

După secularizarea averilor mănăstirești spațiul, care aparținea bisericii, a intrat în proprietatea primăriei și pe el a fost amenajat un parc. 

Aici curgea un afluent al Dâmboviței, Bucurestioara, de care azi mai amintește doar un șanț, iar aleile șerpuitoare si nisipoase ale parcului  amintesc și ele de design-ul parcului din sec. al XIX-lea.

 

Faimoasa “Școala Centrală de Fete”, "Pensionatul Domnesc de Fete" - cum i s-a mai spus -, sau “Zoia Kosmodemianskaia"- cum s-a numit timp de 46 de ani începând cu 1956 -, a fost construită printr-o rezoluție a lui Barbu Știrbei în 1851. 

Arhitectura clădirii a fost realizată de Ion Mincu, după modelul bisericilor oltenești, ca de altfel și cele trei grădini care au fost amenajate în interiorul și exteriorul clădirilor școlii și care aveau fiecare un scop precis, fiecare servind unor activități diverse. 

Cea mai renumită, însă, a fost grădina centrală -“amenajările peisagistice ale acesteia se pare că au fost inspirate de modelul complexului arhitectonic de la mănăstirea Certosa di Pavia, din nordul Italiei, imaginea acestora și a întregului ansamblu de pe strada Icoanei devenind una iconică pentru operă lui Ion Mincu.” 

În anii în care, Elena Malaxa, soră lui Nicolae Malaxa,  a fost directoare a școlii centrale (timp de un deceniu ) -, ea a reușit, cu ajutorul donațiilor primite din partea fratelui, să restaureze această frumoasă clădire. Se spune că la acea vreme băile de la școala centrală aveau dozatoare de săpun și uscătoare de mâini!!!!!!!!!! 

Tramvaiul tras de cai, care trecea prin față școlii centrale, completează imaginea boemă a acelor vremuri.

 

Ne-am continuat plimbarea intrând pe stradă Dumbrava Roșie  - una dintre cele mai frumoase străzi din București și una dintre străzile care înconjoară parcul Ioanid -, unde ne-am oprit să ascultăm interesanta poveste a  grădini publice devenită  livadă și grădină de zarzavat, care avea să se transforme mai târziu în grădina Ioanid de azi.

În perioadă 1830-1860, grădină Ioanid se numea grădină Braslea, fiind un loc de plimbare pentru locuitorii din zonă,  menționată ca atare și în “Ciocoii vechi și noi” .

În “Bucureștii de altădată”, Constantin Bacalbașa descria parcul ca fiind o "grădină de margine de oraș unde se făceau petrecerile, unde mergea lumea să chefuiască, unde se întâlneau amorezații și unde cântau printre tufișuri lăutarii". 

În 1856, George Ioanid - proprietar al uneia dintre primele librării din România, considerat a fi primul editor din țară -, a cumpărat terenul de la un mare agă, pentru 2100 de galbeni.

Pe acest  teren, care se afla în apropierea crematoriului și a gropii de gunoaie, au fost  plantate 26 de specii de pomi fructiferi și s-au cultivat legume și zarzavaturi.

Elegantul cartier situat în zona centrală a Capitalei – bulevardul Dacia, stradă Polonă, Aurel Vlaicu,Dumbrava Roșie și J. L. Calderon -, este rezultatul proiectului de urbanism întocmit de către municipalitate în 1909 și executat, în mare parte, în perioadă 1909-1914.

La acea vreme în zonă nu era nici un restaurant, nici un magazin.

Se spune că “Pe stradă este o liniște atât de mare încât poți să auzi, dacă asculți cu atenție, cheia în casa de bani, poți să auzi fâșâitul hârtiilor de bancă.”

Proiectul s-a numit "Blocul de Vile și Grădină Publică Ioanid”, iar ansamblul rezidențial cuprindea 25 de locuințe luxoase - pe cele 25 de parcele lotizate -, dispuse în jurul unui parc public.

Parcelarea și construcția locuințelor s-a realizat pe baza unui regulament strict de licitație (nu aveai voie să licitezi decât pentru o parcelă și nu puteai vinde la suprapreț parcela cumpărată) și unul de construire, special întocmit pentru acest teren.

Imobilele, opere de artă ale celor mai importanți arhitecți ai epocii: Petre Antonescu, Ion D. Berindey, Ion Mincu, Grigore Cerchez, fac ca această zonă să fie un adevărat muzeu în aer liber, un muzeu care evocă perioada “belle époque” în București. 

 

Am încheiat plimbarea în parcul Ioanid, ușor accesibil din toate străzile care îl înconjoară. Atmosfera intimă și primitoare a parcului este dată de foișorul,  situat de o parte a lacului, de o mică  cascadă, de grupurile de stânci care mărginesc lacul, dar și de faptul că interiorul lui nu este vizibil din exterior, iar zgomotul și agitația orașului nu pătrund până aici. 

O fost o seară minunată trăită cu emoție și bucurie, pentru care mulțumim Anitei Sterea de la Fundația Calea Victoriei și pe care o așteptăm cu nerăbdare, în toamnă, cu noi proiecte.